Înainte & acum

Lunea trecută m-am internat în spital. Centrul de diabet. 8 zile de spitalizare și 88 de glicemii mai târziu, m-am externat.

Înainte făceam (minim) 4 injecții zilnice. Acum? O înțepătură o dată la trei zile.
Înainte făceam aceeași doză zilnică de Lantus.  Acum? 8 rate bazale în fiecare zi.
Înainte borseta mea cântărea 393 de grame. Acum? 522 de grame (acum include și setul de infuzie, ”lansatorul” pentru setul de infuze plus cartușul).
Înainte puteam să îmi ascund borseta în geantă, sau pe noptiera de lângă pat. Puteam să uit de pen-uri, în afară de orele de masă sau de doza de Lantus de dimineață. Acum? Acum îmi primesc insulina zilnică printr-o mică minunăție tehnică. E atașată de mine zi și noapte. Și nu mă lasă să uit de diabetul meu nici o clipă.
Bipăie și buzăie dacă rezervorul e gol. Bipăie când apăs butoanele pentru un bolus. Trebuie să am grijă cum o prind de haine, sunt neîndemânatică și am tendința să o lovesc de mobile sau de tocurile ușilor. Deci trebuie să fie bine ascunsă și protejată, dar în același timp accesibilă, pentru a putea bolusa ușor.

Înainte aveam parte de multe zile roller-coaster. Acum? Simt că îmi scade glicemia? Opresc pompa de insulină, înainte să ajung sub 60 mg/dl și să supra-corectez hipoglicemia ca mai apoi să fac o hiperglicemie. Bolus? Oricând și oriunde, nu mai trebuie să alerg disperată după un loc cât de cât ascuns și curat ca să îmi pot face insulina. Stress, răceli, anestezie dentară? Cresc rata bazală. Activitate fizică? Scad rata bazală și pot face sport, fără să mă tem de hipoglicemie.

Înainte? Diabetul meu a primit tot felul de porecle în spital: labil, dezechilibrat. Acum am reușit să îl îmblânzesc. Plaja de glicemii zilnice s-a restrâns de la 40-400 la 70-180. Valori peste 200? Puține de tot.

Avantaje? Multe. Dezavantaje? Și acelea sunt destule. Cel mai mare dezavantaj e că pompa de insulină nu își face treaba singură, chiar dacă e o minune tehnică. E doar o unealtă care trebuie folosită corect pentru a da rezultate. Și trebuie foarte multă motivație pentru a putea face asta. E pragul psihologic de a avea o chestie tot timpul atașată de tine, care trebuie trecut. Sunt primele nopți în care somnul nu e somn, de grija să nu decontectezi pompa de insulină sau să te încurci în fire. Sunt explicațiile pe care trebuie să le dai, atunci cînd lumea te întreabă ce-i chestia aia ciudată pe care o porți. Faptul că asta mi-am dorit, că am fost motivată și informată a contat foarte mult. Am avut sprijin din partea medicilor mei iar peste dezavantaje voi trece ușor, tipul meu 3 mă susține și el necondiționat.

În fine. Se merită. Și se poate. Nu e ușor și nu e o soluție pentru toată lumea. Dar pentru mine, acum, pompa de insulină e cea mai bună opțiune.

Am pornit de la o glicată de 8,2. Mare. Ok pentru mine având în vedere rezultatele anterioare. Obiectivul peste 3 luni? Valoare mai mică de 7,5%.

Mda. Oficial, sunt ”pompoasă” :)