La majorat

Cum imi sta in fire, am lasat postarea asta pe ultima clipa. Ma gandesc la ea de cateva luni, dar azi, azi cand trebuie sa o public, roiul de idei a disparut. Nenorocita asta de pagina nu se umple cu scris, tastatura de la birou nu ma inspira, afara ninge si eu mi-am luat cele mai incomode si nepotrivite pentru vreme cizme pe care le am.

Ningea si in ianuarie 1995. La fel ca si azi, se intuneca devreme. Si aveam o surpriza de la ouale Kinder, o broscuta cu rochita si patine de gheata.

Broscuta...nu e cea originala dar imi trezeste aceleasi amintiri :)

Intotdeauna mi-au placut miniaturile. Era cu o zi inaintea zilei de nastere a mamei, tin minte ca ii pregateam un cadou. In dimineata aceea m-am internat in spital, si am fost diagnosticata "oficial" cu diabet. Era dupa o saptamana in care bunica, sperand sa fie numai o eroare de laborator, a alergat cu mine intre pediatru, laborator, din nou la pediatru, apoi alt laborator, apoi 2 zile de regim, apoi alt laborator. Oricat de mult si-ar fi dorit sa nu fie adevarat, diagnosticul a fost confirmat de medicul specialist. Imi aduc aminte de prima zi in spital pentru ca ma gandeam atunci "Maine e ziua lu' mami". Eram dezamagita ca toata povestea asta cu internarea imi strica planul si nu puteam sa-i termin cadoul.

Astazi, diabetul meu face 18 ani. Poate sa conduca, sa bea, sa voteze. Raspunde legal pentru faptele sale. Numai ca...nu e chiar asa. Tot eu sunt responsabila sa-l tin sub control.

Acesti 18 ani au trecut repede. Si normal. Si frumos. Am crescut cum creste oricine de la aproape 12 la aproape 30 de ani. Cu diabet cu tot. Mai ignorandu-ne, mai certandu-ne, ca in orice relatie. Acesti 18 ani au trecut repede si aproape sa lase urme. Cateva pete pe retina (astept cu sufletul la gura programarea la oftalmolog, sper sa-mi confirme ca lucrurile au stagnat in directia aceea) si vreo trei degete "in resort", problema care e si nu e cauzata de diabet si pe care sper sa o rezolve mega-dureroasele-si-hiperglicemiantele infiltratii cu cortizon pe care le fac.

Si pentru ca nu se cuvine sa aniversez 18 ani fara sa marchez in vreun fel, am decis sa inchid blogul. Am deschis unul nou, in engleza. Voi povesti in continuare despre diabet. Si despre pompe. Si despre glicate (pe care sper sa le scad sub 7%), si despre endocrinologi si asistente si despre cum se impaca diabetul cu viata de emigrant.

Pentru ca m-ati citit si mi-ati oferit sprijinul vostru virtual, va multumesc! 
Ne vedem aici!

Sursa foto