Acum o lună, am trecut de la terapia cu injecții multiple de insulină, la terapia cu pompă de insulină. Adaptarea la noua metodă de tratament a fost relativ ușoară: știam deja ce presupune, la ce să mă aștept, care sunt avantajele și dezavantajele și mai ales că asta e singura mea șansă de a-mi echilibra diabetul.
Cu toate astea, ieșită din spital, am realizat că e greu să scapi de obiceiurile vechi. Încă nu m-am obișnuit cu dozajul fin al pompei (0,1 unități). Încă mai am tendința să calculez bolusurile pentru mese cu o rată de 1UI/10 carbohidrați, pentru că e mult mai ușor de calculat așa decât să calculez cu rata mea reală de 1UI/12HC. Și atunci când calculez bolusul corect, am tendința să rotunjesc, de obicei în sus.
55 de carbohidrați...cu o rație de 1/12...ar însemna 4,6UI. Pe care, zilele trecute, m-am trezit că le rotunjesc la 5 (pen-urile mele mergeau din unitatate în unitate). O diferență de 0,4 care înseamnă o diferență de 10mg/dl între glicemiile post-prandiale.
Știu că nu sunt exacte aceste calcule. Sunt mult mai multe variabile de luat în considerare. Dar ar fi totuși indicat să păstrez aceste rate de corecție și de insulină/carbohidrați. E mult mai ușor apoi de făcut schimbări în aceste rate și în cele bazale, atunci când este nevoie.
Dar cum spuneam, obiceiurile vechi și proaste mor greu.
No comments:
Post a Comment