Dia-gafe

Da...am început să inventez nume. Un alt avantaj în a avea diabet: îți stimulează creativitatea. Poate că într-o zi o să ajung să pun cuvinte noi în dicționar...

Dar ce sunt dia-gafele? Gafele știm cu toții ce sunt. Dia-gafele nu sunt decât gafele legate de diabet. Gafele unui diabetic legate de managementul bolii sale. Din englezescul „dia-bloopers”.

În 16 ani de diabet, am avut partea mea consistentă de dia-gafe. Dintre cele simple, fără consecințe majore, până la cele care ar fi putut avea consecințe serioase.

Despre ultima mea dia-gafă am scris în postul trecut. Nu e prima dată când mi s-a întâmplat să supra-corectez o hipoglicemie și sa mă trezesc cu o glicemie de 10 ori mai mare decât cea inițială. Dar ultima dată am „comis-o” rău de tot. De la 40 mg/dl am ajuns la 596mg/dl...o glicemie de 15 ori mai mare. (Ca o paranteză :-), văd că îmi plac numerele. S-a trezit inginerul din mine. Dacă tot trebuie să țin jurnale și să notez numere, măcar să duc calculele la un alt nivel, să fac statistici și comparații)

Alte dia-gafe sunt nostime: vezi peretele din toaleta de la birou, împroșcat cu sânge din inelarul meu drept. Un gheizer, nu altceva. De atunci, am început să întroduc în circuitul degetelor de testat și degetele mâinii stângi. Rotație, rotație.

Că tot am ajuns în toaleta de la lucru...tot acolo mi-am împraștiat o cutie nou-nouță de teste: 50 de bucăți. Până să îmi schimb „portofelul” de la glucometru (imensitatea aceea de plastic albastru, dur, de la Accu Check) cu o borsetuță pentru camere foto și să prind puțin curaj să mă testez la birou, îmi luam glicemia la toaletă. Și luam și pen-ul de humalog cu mine, în caz că era nevoie de o corecție. Fooooarte discret.

Tot din motive de discreție, în anul I de facultate și primul an de cămin, nu le-am spus colegelor de cameră nici „pâs” despre diabetul meu. Insulina mi-o făceam la toaletă. Până când mi-am uitat pen-ul pe pervazul ferestrei de la toaletă. Nici o șansă să îl mai găsesc a doua zi. A trebuit să mă prezint la diabetologul meu de atunci, să mai cer un pen. Oh joy. Și era pen-ul meu preferat, cu elefănței.

Poate cea mai cea gafă a fost tot prin facultate. Eram acasă, în vacanță. Era pe vremea cand acele de pen se găseau destul de greu și schimbam acum odată cu cartușul. „Ura” pentru ace tocite și injecții dureroase. Am bolusat pentru masa de prânz și...n-am mai putut scoate acul din abdomen!!! „Maaaamaaaaaaa...” Partea aiurea era că râdeam și nu mă mai puteam opri. Trăgeam de pen, pielea se întindea, dar acul nu ieșea nicicum. Și eu râdeam într-una. Toate astea sub privirea siderată a mamei. „Mami, ce facem? Hai la spital!” Îmi era frică sa trag foarte tare de pen, să nu se rupa acul?!?!?!. În timp ce mă îmbrăcam, cu o mână, râzând, am reușit până la urmă să scot acul. Nici acum nu-mi explic cum și de ce a rămas blocat și cum am reusit să-l scot. (Ca o notă, nici o clipă nu m-am gândit că eu totuși mi-am făcut insulina și nemâncând, cu toată distracția cu acul blocat, puteam face un mega-hipo. O altă megadiagafă adică.)

Nu mai enumăr gafele minore de genul: uitat pen acasă, uitat glucometru acasă, uitat zahăr acasă (sau orice combinație între cele de mai sus), uitat să schimb cartușul gol din pen și plecat la muncă o zi intreagă (slavă Domnului că pompa are alarmă și nu uit să schimb cartușul). Pompa încă nu am uitat-o, deși am văzut că e posibil.

Vedeți? Diabetul are și părțile lui nostime. Voi cu ce v-ați mai distrat legat de diabet?