Nu mă uita

...par să strige glucometrul şi testele. Şi penul. Sau acele de pen. Sau pliculeţele de zahăr.

Pentru că, da, oficial sunt o uitucă. Şi cu capul în nori. Şi dezordonată. Şi mi-am uitat acasă, pe rând:

• Penul. Am ieşit pe uşă şi aveam senzaţia aceea de "am uitat ceva". În staţia de autobuz am scotocit prin geantă şi, evident, penul nu era. L-am sunat pe V.,  care nu plecase încă de acasă, să-mi aducă şi penul.
• Cartuş nou pentru pen. Am plecat de acasă dimineaţa fără să schimb cartuşul care era pe terminate. La lucru, în pauza de masă, DUPĂ ce luasem prânzul (încă mai obişnuiam să bolusez după masă), mi-am dat seama ca pen-ul e gol. M-am întors acasă după el.
• Glucometrul. Asta nu era o problemă în evul-mediu. Acum însă, să plec fără glucometru e un dezastru. Mă panichez cumplit când îmi dau seama că nu mă pot testa când vreau şi că mă aşteaptă minim 8 ore de valori glicemice necunoscute. Şi nici nu mă pot baza pe propriile simţuri. Uneori, 80 mg/dl le simt ca 30 mg/dl. Sau pot pluti lejer în jur de 300 mg/dl, fără nici un simptom. Sau mă pot simţi la 200 mg/dl ca la 400...
• Testele pentru glucometru. Cel mai nostim e când îmi dau seama că mai am teste, dar numai 2-3, insuficiente pentru toată ziua. Şi mai am şi oră de sport seara după job. Aşa că îmi iau teste la suprapreţ, de la cea mai apropiată farmacie.
• Pliculeţele de zahăr. Am multe genţi (cine n-are?). Şi pliculeţe de zahăr în toate. Dar se întâmplă să termin "rezerva" dintr-o geantă. Şi momentul în care îmi dau seama că am rămas fără, e, invariabil, în timpul unei hipoglicemii fantastice. Când nici nu-s în stare să articulez. Sau să scot banii din portofel să-mi plătesc sucul, fără să-i împrăştii pe jos. Yay!

Cred că ar trebui să îmi pun o listă pe uşă, dimineaţa, când plec, să verific dacă am toate lucrurile de pe listă. Sau să-mi angajez un asistent personal.

Sau să-mi fac o listă...