1.6.11

Scrisoare către mine la doisprezece ani

Astăzi e ziua copilului. Îi îmbrățișez pe toți dulcineii mici din lume și le doresc să aibă parte de cea mai bună îngrijire medicală, de dragoste și poate, cândva, de un leac.
La vremea diagnosticului, am fost și eu copil. Copil, dar suficient de mare încât să înțeleg. Și mi-aș fi dorit să mi se spună mai mult, să întreb mai mult, să înțeleg mai mult. Mi-aș fi dorit să primesc scrisoarea aceasta:

Dragă Cori-cea-de-atunci,


Știi că nu ești singură, în spital mai sunt atâția copii internați. Ai să afli mai apoi că perioadele de după Sărbători sunt cele mai aglomerate când vine vorba de internări. Dar colegii din saloane îți fac mai ușoare zilele petrecute în spital.
Aș vrea să fi păstrat legătura cu copiii de atunci, dar atunci nu știai cât de important e să poți comunica cu cineva care știe cum este să ai diabet.


Aș vrea să nu fi vrut să îți ascunzi diabetul atâta vreme. Să nu îți fie rușine să îți iei gustarea sau să tratezi o hipoglicemie sau să te testezi în sala de clasă. Dar nici Cori-cea-de-acum nu se simte comfortabil să facă toate astea în public.


Aș vrea să nu te fi întristat atunci când colegii îți scriau în oracol ”Mi-ar plăcea de tine dacă nu ai avea diabet!” și nici să nu fi dat crezare bunicii că ”băieții s-ar putea să fugă când or să afle că ai diabet”. V. n-a fugit și acum aș vrea să nu fi plâns în hohote atunci când i-ai spus despre diabetul tău.
Aș vrea să nu te fi simțit niciodată vinovată pentru toată atenția ce ți se acorda din cauza diabetului și să nu uiți niciodată cât de important e să ai grijă de tine.


Aș vrea să nu-ți fi fost frică și rușine să recunoști că ai mâncat o prajitură, ai sărit peste o masă sau că ai uitat să îți faci insulina. Vei afla mai târziu, că pacientul perfect nu există.


Aș vrea să fi știut că se poate! Că vei putea face o mie de lucruri minunate, chiar dacă ai diabet. Că vei avea prieteni minunați care te sprijină necondiționat, chiar dacă înțeleg sau nu. Că vei deveni independentă, că poțivei studia, vedea lumea, munci și iubi. Că îți vei descoperi și depăși limitările fizice. Că te vei putea gândi să devii mamă.


Aș vrea să te fi bucurat de tot, fără teamă.


Cu drag,
Cori-cea-de-acum

4 comments:

  1. Buna. Imi place tare mult ceea ce ai scris. Am si eu un baiatel de 1 an si 3 luni nascut fara pancreas, deci dependent de insulina din prima lui zi din aceasta viata. El nu va stii cum e sa traiesti fara insulina. Mi-as dori ca peste ani sa faca toate acele lucruri scrise de tine, sa nu-i fie rusine si sa nu considere un handicap faptul ca este dependent de insulina.
    Ti-am descoperit de curand blogul si iti citesc cu mare placere postarile, mai invat si eu cate ceva pentru ca inca mai am destule lacune. Numai bine. Laura

    ReplyDelete
  2. iti citesc de ceva vreme blogul
    ghici de ce...
    azi , citind scrisoarea catre ...tine, am plans...

    ReplyDelete
  3. buna
    frumoase randurii,sper ca la un moment dat si fetita mea sa ajunga mare ,ca tine,independenta si mai ales impacata cu sine, cu situatia si sa mearga inainte cu spatele drept...
    la fel ca mariana ,mi au lacrimat ochii
    multa sanatate si glicemii dintre cele mai bune
    o vara frumoasa!:*

    ReplyDelete
  4. Felicitari, ai scris foarte frumos, cred ca acea Cori din trecut careia i-ai scris a inteles exact ce-ai vrut sa-i comunici.

    ReplyDelete