6.12.11

Retrospectiva lunii Noiembrie

Urăsc atunci când nu mă ţin de cuvânt. Atunci când încalc promisiunile făcute mie, sau altora şi când dezamăgesc. Dar cred că asta ni se întâmplă tuturor, priorităţile se schimbă în funcţie de circumstanţe. Aşa că...mergem înainte.

Mi-ar fi plăcut să scriu mai mult luna aceasta. Dar am participat în tot felul de proiecte online şi mă bucur că am contribuit cu cei doi biţi ai mei la conştientizarea diabetului, fie şi numai în mediul virtual.

Ştiu că reacţiile la acest tip de evenimente nu pot fi decât împărţite. Că unora nu le spune nimic un balon, o carte poştală, un marş pentru conştientizarea diabetului. Că ar prefera ceva concret: teste gratuite mai multe, analize gratuite, mai mulţi medici, mai mult timp cu medicul. Şi au fost cei care au înţeles scopul acestor evenimente şi şi-au arătat susţinerea. Scopul lor a fost unul simplu: de conştientizare. Diabetul nu e numai problema diabeticilor, nu e numai problema ţării noastre, e o problemă mondială. Şi faptul că am participat la astfel de evenimente m-a făcut să mă simt mai puţin singură.

Da, pentru că, indiferent de unde locuiesc, diabeticii din toată lumea se confruntă cu aceeaşi problemă: diabetul. Indiferent de cât de mult îi ajută sistemul sanitar din ţara lor. Da, poate că în unele ţări ai acces la mai multe modele de pompe de exemplu. Sau la sisteme de monitorizare continuă a glicemiei. Dar asta numai dacă ai asigurare. Dacă nu ai asigurare medicală, nu beneficiezi de nimic. Plus că e o întreagă birocraţie pentru a demonstra firmei de asigurări că îţi sunt într-adevăr necesare 6 teste de glicemie pe zi, sau că viaţa ta depinde de un sistem de monitorizare continuă a glicemiei. La noi, diabeticii fără venit sunt consideraţi asiguraţi automat şi continuă să beneficieze în continuare de insulină, medicamente anti-diabetice şi de bandeleta zilnică (insuficientă dar gratuită).

Nu-mi fac iluzii că prin alte părţi diabeticii sunt ţinuţi în puf. Ca şi la noi, modul în care îşi moniotrizează diabetul depinde în mare măsură de ei şi de buzunarul lor. Da, există o comunitate a pacienţilor puternică şi părerea lor e luată mai mult în seamă. Cât despre un leac pentru diabet, sunt convinsă că atunci când acesta va exista, va fi disponibil, în timp, tuturor. Costurile tratamentului unui diabetic sunt prea mari pentru ca statul să împiedice accesul la un leac, dacă acesta va exista.

Oricum, noiembrie a fost o lună bună. Am învăţat multe. Iar schimbul de cărţi poştale nu a putut decât să mă bucure. La sfârşitul lunii, am primit cartea poştală de la partenera mea de corespondenţă. Da, e din SUA. Da, e jurnalistă şi blogger, scrie articole la publicaţii care au ca subiect diabetul şi participă la conferinţe. Şi, ca şi mine, speră la un leac:

După un sfert de secol, speră la un leac...