29.8.11

Pompa de insulină - primele impresii

Ok, ar fi trebuit să scriu postarea asta de ceva vreme, dar de data asta merg pe principiul "mai bine mai târziu decât niciodată".  Un motiv pentru care am întârziat a fost faptul că nu aveam un nume pentru pompă. Nimic nu mă inspira. Până acum câteva zile, când am citit asta pe blogul d-nei Cătzaua. De atunci, cu permisiunea dumneaei, pompiţa mea se numeşte...Pompilia.

Azi se împlinesc cinci luni de când am trecut de la terapia cu Lantus şi Humalog, la terapia cu pompa de insulină. Aşa că se cere o postare despre aceste prime luni de utilizare a pompei. Am să insist mai mult pe aspectele practice şi nu pe rezultatele obţinute. Rezultatele de până acum sunt bune, dar pot fi (şi vor fi) şi mai bune.

Acum mai bine de un an, când am auzit pomenindu-se prima dată de pompele de insulină, am respins ideea categoric. Nu eram în stadiul de a mi se propune ca metodă de tratament, ci s-a menţionat ca fiind o soluţie la problemele mele (diabet dezechilibrat, necesar de insulină haotic). Nu ştiam prea bine cum funcţionează, cu ce m-ar ajuta, dar nici nu voiam să aflu, neputând trece peste ideea de a avea ceva "agăţat" de mine non-stop. Un an întreg apoi am încercat să îmi scad hemoglobina glicozilată, fără succes: nu a scazut nici măcar o dată sub 8%.

Toamna trecută, am decis că ar fi cazul să fac mai mult decât până atunci (mda, proactivitatea nu e o calitate a mea). Şi am citit, m-am informat, am pornit acest blog. În decembrie am îndrăznit să îi propun medicului meu o schimbare de tratament. A acceptat, şi am început demersurile pentru dosarul necesar obţinerii pompei.

La sfârşitul lui Martie am fost internată şi am cunoscut-o pe Pompilia. Primele nopţi au fost cele mai grele. Dormeam iepureşte de teamă să nu mă rostogolesc peste pompă. Aveam coşmaruri: visam că opresc pompa în somn sau că se îndoaie canula. Am învăţat destul de repede ca e ok sa mă rostogolesc peste pompă (nu e chiar atât de fragilă) atât timp cât nu mă agăţ în tubul de silicon şi nu mă deconectez. Acum Pompilia doarme prinsă de pijamalele mele cu clema din dotare, şi firul e ascuns bine, ca să nu îl agăţ în timpul somnului. După două săptămâni nici nu mă mai trezeam noaptea să o verific dacă e la locul ei, ba chiar am reuşit performanţa să îmi opresc o alarmă de "Low cartridge" în somn.

Din fericire, Pompilia s-a adaptat perfect la garderoba mea. Am fost avertizată: "va trebui să îţi iei haine largi, să o ascunzi", dar nu a fost nevoie, Pompilia a reuşit, aproape de fiecare dată, să se camufleze. Cu clip-ul din dotare, pompa se poate prinde de curea sau de talia pantalonilor sau a fustei. Fără clip, încape perfect într-un buzunar. Şi da, am purtat şi rochii de când cu pompa. Trebuie doar puţină imaginaţie :) .

Ca să fiu sinceră, nu mă deranjează dacă cineva îmi zăreşte pompa şi pune întrebări. Cu cei apropiaţi nu am probleme, iar colegii mei sunt pur şi simplu interesaţi de tehnologie. Încerc totuşi să o camuflez în zonele aglomerate (pe stradă, în autobuz), ca să minimizez riscul de accidente.

Şi totuşi, oricât aş ascunde-o pe Pompilia, nu scapă spiritului de observaţie al copiilor şi al ... pisicilor. De câte ori îmi luam în braţe finuţa de un an, reuşea să mi se agaţe în cateter, îmi lovea pompa, sau, şi mai dureros, setul de infuzie. La fel şi motanul casei, de fiecare dată când îmi sărea în braţe, reuşea să aterizeze cu o lăbuţă pe setul de infuzie. Au!

În aceste cinci luni, nu am avut evenimente majore cu pompa, în afară de bateria care pare să se termine imediat ce primesc o alarmă de "Battery low". Şi atunci când m-am încăpăţânat să ţin un caterer 5 zile, şi absorbţia din ultima zi a fost ca şi inexistentă. În rest, mă înţeleg super cu Pompilia şi am trecut amândouă peste timiditatea de la început. Acum îmi ia vreo 3 minute să schimb un cartuş, faţă de cele 15 de la început. Singura chestie care mi se pare foarte greu de făcut, e testarea pentru rata bazală din timpul nopţii. Dacă ziua e mai simplu să sar peste mese şi să mă testez din două în două ore, noaptea îmi e foarte greu să mă trezesc să mă testez. De obicei reuşesc să fac asta de 1-2 ori pe noapte, dar rămân cu date lipsă înspre dimineaţă.

Aş putea scrie un jurnal întreg despre mine şi Pompilia. Aş putea scrie cum am învăţat s-o păcălesc atunci când am hipo şi nu vreau s-o aud bipăind fiindcă am oprit-o. Sau cât de dor mi-a fost de ea în vacanţă. Şi despre cât de mult îmi place bousul multi-wave. Şi alarma pe care am setat-o seara, să nu uit să verific tubul de bule de aer, şi care sună în cel mai nepotrivit moment atunci când Pompilia e bine ascunsă sub straturile de haine. Sau despre urmele pe care le lasă clema Pompiliei şi  tubul de silicon pe piele.

Dar, pentru astăzi, e suficient.

2 comments:

  1. Inteleg ca esti multumita de pompa.
    Se poate obtine gratis daca depui dosarul?

    ReplyDelete
  2. AnonymousMay 12, 2013

    buna. ma numesc gabi albu. cum as putea sa intru in legatura cu tine sa imi spui mai multe detalii despre pompa de insulina? multumesc.

    ReplyDelete