Evul mediu si...renasterea

Pana de curand, am ignorat cantarul. Nu cel din baie, cel din bucatarie. Dieta mea de diabetic nu exista. Mancam cand apucam, profitand de libertatea pe care credeam ca mi-o da Humalogul. Si ce apucam (nu stiam ce e acela indice glicemic). Dulciuri? Poate prea des si fara sa imi iau glicemia inainte si sa imi fac doza corespunzatoare. Mancare cantarita..."din ochi".

Din fericire acele "dark ages" s-au incheiat. Am ajuns in perioada "renasterii" si am scos din nou cantarul din sertar. Nu cantaresc "la gram", un fruct stiu inca sa-l aproximez din ochi, la fel o felie de paine standard, dar legume, paste, cartofi nu indraznesc sa masor "cu lingura".

Astazi insa, dupa o iesire cu fetele, asa de 8 martie, nu mi-am luat pranzul de acasa. Asa ca am comandat. Mancaruri pe care nu numai diabeticii, dar oricine tine la sanatatea sa, ar trebui sa le consume cat mai rar. Plus combinatia fatala de carbohidrati si proteine animale si lipide multe, care cresc glicemia, numai asa ca sa se distreze. Cantitate? Nu am nici cea mai vaga idee. Glicemia inainte de pranz? 205 (cafeaua cu lapte de dimineata) Asa ca am luat pen-ul, am setat 14 unitati si asta a fost. Matematica simpla: 6 unitati ar trebui sa ma aduca undeva la 120 mg/dl, restul de 8 ar trebui sa imi acopere pranzul. "Educated guess? Don't think so." 

La 3 ore (deci nici la limita de o ora, cand, dupa ce am purtat un senzor timp de 3 zile am aflat ca glicemia mea e la maximul post-prandial, nici la limita de 2 ore cand actiunea Humalogului e maxima) dupa pranz...116 mg/dl. Am avut noroc. Scurta mea calatorie in timp inapoi in evul mediu a fost un succes.