Mda. Au mai rămas 21 de zile până la programarea la diabetolog. Oricât aş vrea, nu e o vizită de curtoazie, deci trebuie să ma duc pregătită: jurnal de glicemii, analizele făcute, listă de întrebări, toate îngrămădite într-o întâlnire scurtă. Of.
Problema e ... că am uitat de diabet. Cam pe ultima sută de metri înainte de o programare, e o perioadă în care diabetul devine un fel de zgomot de fond, cu care mă obişnuiesc şi uit să îi acord atenţia cuvenită. Şi dacă pe ultimile 2 luni, am un jurnal de glicemii mare si frumos, pe ultima lună am dat-o în bară rău de tot. Din 3 săptămâni ale lunii iunie, doar câteva zile sunt completate. Aşa că azi am început frumuşel să completez datele.
Stupoare. Glicemii (mai) puţine şi proaste. Prea mari pentru target-ul meu. Şi date despre mâncare deloc, aşa că nu am nici o idee dacă în ultimele 2 săptămâni aş fi avut nevoie de o schimbare de rată bazală sau de o schimbare a ratei insulină/carbohidraţi. Sport, nici sport nu am mai făcut. Şi glucometrul meu pare că o ia razna, şi nu am idee dacă datele mele sunt corecte sau au erori grave.
Aşa că regruparea, cum zice Ioana. Câteodată, diabetul îţi joacă feste urâte. Avem (aproape) toate variabilele dar nu le putem (întotdeauna) controla pe toate. Dar e ok; e frustrant când se întâmplă asta, dar ăsta e diabetul. Ne regrupăm şi mergem înainte.
În schimb eu îmi asum toată vina de data asta. Am "pierdut controlul" unor variabile pe care le pot controla: cât de des mă testez, când şi ce îmi notez în jurnal, cât, când şi ce mănânc. Dar asta e. Să mă gândesc acum cum şi de ce am ignorat diabetul, nu are sens. Trebuie să mă regrupez şi să încerc să nu mai las asta să se întâmple.
No comments:
Post a Comment