Ironic

Pe lângă ochi, picioare, inimă (ar trebui să nu mai enumăr, ar trebui să avem grijă de tot corpul nostru), trebuie să acord o atenție deosebită degetelor de la mâini. De ce? În primul rând, ca să scriu acest blog :-). Apoi, la jobul meu de bază, folosesc tastatura foarte mult :-).

Ei bine, și mai am nevoie de degete atunci când mă testez. Când îmi luam glicemia de 2-3 ori pe zi, degetele mele nu aveau atât de mult de suferit. Acum însă mă testez de minim 6 ori pe zi. Și am nevoie de fiecare dintre degețelele mele. Inclusiv de inelarul țâșnitor. (Care acum a intrat în grevă și de abia obțin o picătură de sânge de la el.) Fără să îmi dau seama, am ajuns să îmi folosesc doar dreapta pentru teste. Pfff...

Când am aflat că voi primi pompa, știam ce mă așteaptă. Glicemii la fiecare oră, pentru testarea ratei bazale. Și am încercat să „rotesc” locurile de înțepat. Am trecut la mâna stângă: 5 degete aproape deloc înțepate. Picături perfecte pentru un test, fără țesut cicatrizat care să facă și mai dureroasă înțepătura.

Cu o seara înainte de internare, am pus un film și am pus niște nuci la cuptor. Cu puțin zahăr pe deasupra, să se caramelizeze (ok, ok, am recunoscut că nu sunt pacientul perfect). Când le-am scos din cuptor, o secundă de neatenție a fost de ajuns ca să mă ard. M-am trezit cu o frumoasă arsură pe două dintre degetele mâinii stângi. Două dintre degetele mele perfecte pentru teste, scoase din circuit. Când trebuia să îmi iau glicemia la fiecare 1-2 ore și aveam mai mare nevoie de degete viabile.

Ironic, nu?