Că am diabet. Sincer, nu eu am cerut asta. Nu e vina mea. Şi m-aş lipsi de "darul" ăsta oricând. Există şi plusuri, dar m-aş lipsi şi de ele.
Îmi pare rău că v-am dezamăgit prin faptul că am diabet. Îmi pare rău că nu pot ţine pasul de fiecare dată când urcăm pe munte şi că, oprindu-mă să îmi testez glicemia, încetinesc ritmul grupului.
Îmi pare rău că uneori nu pot să stau foarte mult la plajă cu voi, de obicei soarele şi căldura îmi scad glicemia. Încerc să contracarez efectul, dar nu îmi reuşeşte de fiecare dată.
Îmi pare rău că uneori trebuie să anulez întâlniri în ultimul moment, din cauza unei simple hipoglicemii. Îmi pare rău că mai întârzii la serviciu dimineaţa din cauza hipoglicemiilor din zori, dar unele se resimt atât de puternic încât mă sleiesc de puteri. Altfel, îmi fac treaba cât pot de bine.
Îmi pare rău că uneori nu răspund la telefon, sau pe messenger. Uneori mă simt rău şi nu vreau să văd pe nimeni sau să dau explicaţii. E în regulă, ţin la voi la fel de mult. Pur şi simplu vreau să fiu doar eu şi diabetul meu.
Îmi pare rău că uneori vă refuz invitaţia şi vă stric cheful de pizza şi bere sau prăjitură şi suc. Poate pur şi simplu în ziua aia am avut glicemii mult prea bune ca să risc o hipo- sau hiper-glicemie după un bolus calculat greşit.
Îmi pare rău că uneori, doar uneori, trebuie să spun "nu" din cauza diabetului.
Vă rog să mă scuzaţi că v-am dezamăgit...
18.3.11
17.3.11
Un post mic, mic
Sub egida ”o postare pe zi îți dă glicemii grozave”, iată și postarea zilei de azi.
Ei bine, după o zi mai întunecată (de parcă ar fi fost numai una, dar cine le mai numără acum?), azi mă simt de parcă ar fi Crăciunul, 1 iunie și ziua mea, toate la un loc. Și deși se poate ca euforia asta să dispară, recunoștința va rămâne.
Mulțumesc Ioana. Mulțumesc, Doamnă Doctor.
Ei bine, după o zi mai întunecată (de parcă ar fi fost numai una, dar cine le mai numără acum?), azi mă simt de parcă ar fi Crăciunul, 1 iunie și ziua mea, toate la un loc. Și deși se poate ca euforia asta să dispară, recunoștința va rămâne.
Mulțumesc Ioana. Mulțumesc, Doamnă Doctor.
16.3.11
Tipuri şi etichete
Ţine de psihologia umană să încercăm să încadrăm totul în categorii. Să împărţim după tipuri şi să punem etichete.
Diabetul nu face excepţie. Acum 16 ani, când am fost diagnosticată, împărţeala părea simplă: diabet de tip 1 (insulino-dependent sau juvenil) şi diabet de tip 2 (non-insulino-dependent). Limpede şi simplu.
Acum doar o simplă căutare pe Google ne arată că diabetul vine în multe tipuri. Diabet gestaţional (tip 3). Pre-diabet. LADA (tip 1.5). MODY. Diabetul de tip 2 nu mai e non-insulino-dependent, pentru că, pentru mulţi pacienţi, schema de tratament include şi insulină. Diabetul de tip 1 nu mai e diabet juvenil, pentru că apare şi la adulţi. Diabetul nu se mai pictează în alb şi negru, ci în multe, foarte multe, tonuri de gri.
Astăzi însă aş vrea să vă povestesc despre tipul 3 de diabet. În unele surse se referă la diabetul de sarcină. Şi mai există un studiu din 2005 (sincer, am citit articolul dar nu mi s-a părut a fi concludent). Dar nu la asta mă refer acum. Ci la un termen din jargonul diabeticilor (cei din State sigur îl folosesc, nu ştiu dacă a fost adoptat la nivel internaţional): type 3 diabetic.
Un diabetic de tipul 3 e o persoană care are în îngrijire şi/sau care ţine la o persoană cu diabet. Mămici de dulcinei. Taţi, bunici, fraţi ai copiilor cu diabet. Soţi, soţii, iubiţi, iubite, prieteni şi colegi ai celor care suferă de diabet. Grupul de oameni pe care ne putem baza, care ştiu să trateze o hipoglicemie, care vin cu noi la programările la doctor, care citesc împreună cu noi etichetele alimentelor şi numără carbohidraţi. Care se trezesc în mijlocul nopţii să se asigure că suntem ok. Care ne sprijină atunci când diabetul devine o boală dizabilitantă.
Tipul meu 3 îmi aduce zahăr şi apă cînd nu sunt în stare să ajung până în bucatărie. Mă întreabă seara care mi-au fost glicemiile de peste zi. Mă oprește când mă reped la o bucățică de ciocolată, îndemnându-mă să mă testez și să fac o corecție mai întâi. Tipul meu 3 e lângă mine când fac acele lucruri pe care mi s-a spus că diabetul mă va împiedica să le fac.
Diabetul nu face excepţie. Acum 16 ani, când am fost diagnosticată, împărţeala părea simplă: diabet de tip 1 (insulino-dependent sau juvenil) şi diabet de tip 2 (non-insulino-dependent). Limpede şi simplu.
Acum doar o simplă căutare pe Google ne arată că diabetul vine în multe tipuri. Diabet gestaţional (tip 3). Pre-diabet. LADA (tip 1.5). MODY. Diabetul de tip 2 nu mai e non-insulino-dependent, pentru că, pentru mulţi pacienţi, schema de tratament include şi insulină. Diabetul de tip 1 nu mai e diabet juvenil, pentru că apare şi la adulţi. Diabetul nu se mai pictează în alb şi negru, ci în multe, foarte multe, tonuri de gri.
Astăzi însă aş vrea să vă povestesc despre tipul 3 de diabet. În unele surse se referă la diabetul de sarcină. Şi mai există un studiu din 2005 (sincer, am citit articolul dar nu mi s-a părut a fi concludent). Dar nu la asta mă refer acum. Ci la un termen din jargonul diabeticilor (cei din State sigur îl folosesc, nu ştiu dacă a fost adoptat la nivel internaţional): type 3 diabetic.
Un diabetic de tipul 3 e o persoană care are în îngrijire şi/sau care ţine la o persoană cu diabet. Mămici de dulcinei. Taţi, bunici, fraţi ai copiilor cu diabet. Soţi, soţii, iubiţi, iubite, prieteni şi colegi ai celor care suferă de diabet. Grupul de oameni pe care ne putem baza, care ştiu să trateze o hipoglicemie, care vin cu noi la programările la doctor, care citesc împreună cu noi etichetele alimentelor şi numără carbohidraţi. Care se trezesc în mijlocul nopţii să se asigure că suntem ok. Care ne sprijină atunci când diabetul devine o boală dizabilitantă.
Tipul meu 3 îmi aduce zahăr şi apă cînd nu sunt în stare să ajung până în bucatărie. Mă întreabă seara care mi-au fost glicemiile de peste zi. Mă oprește când mă reped la o bucățică de ciocolată, îndemnându-mă să mă testez și să fac o corecție mai întâi. Tipul meu 3 e lângă mine când fac acele lucruri pe care mi s-a spus că diabetul mă va împiedica să le fac.
Interdicție la Mars
Nu sunt pacientul perfect. În sensul că nu respect 100% litera cărții. Mai calc pe alături. Și asta se întâmplă acum, când încerc din răsputeri să fiu un pacient bun. Să mă testez, să țin un jurnal al glicemiilor, meselor, activității fizice, să nu mă stresez, să fac sport, să mănânc sănătos, să, să, să...
...să stau în fața vitrinei din sticlă. Înăuntru, luminate puternic și așezate frumos, toate chestiile interzise, dar atât de bune. Ala-bala-portocala...ce să aleg? (Dacă întâlniți un diabetic care nu se dă în vânt după dulciuri și nici nu-i placă să facă prăjituri, prezentați-mi-l și mie.) Ar merge niște ciocolată, arahide, caramel...Snikers. Suuuupeeeer. Glicemia la start...105 mg/dl. Insulină? 3 unități de Humalog. Păcatul? Un Snikers întreg. Glicemia la o ora după (când e mai mare și mai mare)? 138 mg/dl. La două ore după? Și mai bună decât atât. Fără consecințe majore.
Următoarea săptămână... în fața vitrinei din sticlă. Înăuntru, luminate puternic și așezate frumos, toate chestiile interzise, dar atât de bune. Ala-bala-portocala...ce să aleg? Ar merge niște ciocolată, caramel, dar fără arahide...Mars. Suuuupeeeer. Glicemia la start...98 mg/dl. Insulină? 3 unități de Humalog. Păcatul? Un Mars întreg. Glicemia la o ora după (când e mai mare și mai mare)? 243 mg/dl. La două ore după? Bătea binișor înspre 300. Mi-am mai făcut insulină. Consecințe? Majore. Hipoglicemie, datorată suprapunerii acțiunii dozelor de insulină. Super.
Așa că am pus interdicție la Mars. Not sure if there is water on Mars. But there is definitely a ban on Mars from now on.
Dar există un plus și în a călca pe alături cu foarte multă grijă. Data viitoare știi la ce să te aștepti.
14.3.11
Astăzi
Unele zile sunt mai bune. Alte zile sunt mai proaste. Drum neted sau rollercoaster. Zi după zi.
Sunt norocoasă și binecuvântată din multe puncte de vedere. Familie, soț, prieteni, colegi, job, hobby-uri, acces la internet și la informație, insulină, pen-uri, glucometru. Sunt lucruri care mă țin în viață și care îmi arată că merită să mă strădui și să mă lupt.
Dar astăzi? Astăzi problemele mele sunt mai mari decât ale altora. Pentru că sunt ale mele.
Astăzi îmi permit să mă plâng. Să las jos optimismul. Să vreau să renunț.
Astăzi e o zi ... cu magnolii de oțel. Da, ”Steel Magnolias” e filmul-de-deprimat-diabetici-și-de-indus-în-eroare-publicul. Scenariul e bazat pe o poveste reală, de acum 30 de ani însă. Medicina a evoluat. Scenariul acesta nu se repetă des în zilele noastre. Sunt șanse mari să fie totul în regulă.
Dar astăzi, îmi permit să mă gândesc că poate nu va fi să fie. Astăzi îmi permit să-mi fie teamă.
Și totuși...mă ridic. Și zi după zi, încerc să îmi scad glicozilata. Măcar cu jumătate de punct. Peste trei luni cu încă unul. Ideal ar fi cu încă unul. Și s-o mențin așa, zi după zi.
Sunt norocoasă și binecuvântată din multe puncte de vedere. Familie, soț, prieteni, colegi, job, hobby-uri, acces la internet și la informație, insulină, pen-uri, glucometru. Sunt lucruri care mă țin în viață și care îmi arată că merită să mă strădui și să mă lupt.
Dar astăzi? Astăzi problemele mele sunt mai mari decât ale altora. Pentru că sunt ale mele.
Astăzi îmi permit să mă plâng. Să las jos optimismul. Să vreau să renunț.
Astăzi e o zi ... cu magnolii de oțel. Da, ”Steel Magnolias” e filmul-de-deprimat-diabetici-și-de-indus-în-eroare-publicul. Scenariul e bazat pe o poveste reală, de acum 30 de ani însă. Medicina a evoluat. Scenariul acesta nu se repetă des în zilele noastre. Sunt șanse mari să fie totul în regulă.
Dar astăzi, îmi permit să mă gândesc că poate nu va fi să fie. Astăzi îmi permit să-mi fie teamă.
Și totuși...mă ridic. Și zi după zi, încerc să îmi scad glicozilata. Măcar cu jumătate de punct. Peste trei luni cu încă unul. Ideal ar fi cu încă unul. Și s-o mențin așa, zi după zi.
13.3.11
393
mg/dl? Nu, nu astăzi. Glucometrul meu a văzut cifre și mai mari, și mai mici, dar acum nu despre glicemie este vorba.
Carbohidrați? Hmm...la debutul diabetului, ma apropiam de cifra asta, eram cam la 60%...250 de carbohidrați pe zi. Dar nici despre asta nu e vorba.
393 de grame. Atât cântarește borseta mea de diabetică. Sau să-i spun, mai elegant, ”portfardul” ? Glucometrul, vechiul meu Accu-check aktive. Ocupă mult spațiu in portfard. Urmează penurile. Le port pe amîndouă cu mine (și pe cel de Humalog, și pe cel de Lantus - se întâmplă să ma trezesc la serviciu că nu mi-am facut doza de dimineață de Lantus, așa că e musai să am pen-ul cu mine). Nu am avut niciodată cu mine ace de schimb sau flacoane de insulină, doar atunci când plecam din oraș, pe mai multe zile sau când îmi dădeam seama ca Humalogul din pen nu îmi ajunge până mă întorc seara acasă. Și zahăr. Pliculețe de zahăr lungi, gen stick. Preferatele mele. Glucoza, pe care am redescoperit-o de curând, o țin aruncată prin geantă. Sticlele sau cutiile cu suc mi se par prea voluminoase, plus că întotdeauna beau mai mult suc decăt ar trebui ca să îmi tratez o hipoglicemie, și ajung pe hiper imediat. Așa că rămân la pliculețele mele de zahăr. E nostim cum, atunci când ieșim la o cafea, prietenii îmi doneaza pliculețele de zahăr. Am pliculețe de la jumătate din cafenelele din oraș :P și de la McDonalds :)
Cuburi de zahăr nu mai am de mult în geantă...
Carbohidrați? Hmm...la debutul diabetului, ma apropiam de cifra asta, eram cam la 60%...250 de carbohidrați pe zi. Dar nici despre asta nu e vorba.
393 de grame. Atât cântarește borseta mea de diabetică. Sau să-i spun, mai elegant, ”portfardul” ? Glucometrul, vechiul meu Accu-check aktive. Ocupă mult spațiu in portfard. Urmează penurile. Le port pe amîndouă cu mine (și pe cel de Humalog, și pe cel de Lantus - se întâmplă să ma trezesc la serviciu că nu mi-am facut doza de dimineață de Lantus, așa că e musai să am pen-ul cu mine). Nu am avut niciodată cu mine ace de schimb sau flacoane de insulină, doar atunci când plecam din oraș, pe mai multe zile sau când îmi dădeam seama ca Humalogul din pen nu îmi ajunge până mă întorc seara acasă. Și zahăr. Pliculețe de zahăr lungi, gen stick. Preferatele mele. Glucoza, pe care am redescoperit-o de curând, o țin aruncată prin geantă. Sticlele sau cutiile cu suc mi se par prea voluminoase, plus că întotdeauna beau mai mult suc decăt ar trebui ca să îmi tratez o hipoglicemie, și ajung pe hiper imediat. Așa că rămân la pliculețele mele de zahăr. E nostim cum, atunci când ieșim la o cafea, prietenii îmi doneaza pliculețele de zahăr. Am pliculețe de la jumătate din cafenelele din oraș :P și de la McDonalds :)
Cuburi de zahăr nu mai am de mult în geantă...
10.3.11
Plusuri
...legate de faptul că suferi de diabet. Că minusuri sunt destule, și le știm cu toții. Nu am făcut o listă, dar mă gândesc la asta. Pâna atunci, un ”plus” pe care l-am descoperit azi, via Kerri (Kerri și blogul ei sunt un alt mare plus al faptului că am diabet, dar despre asta într-un post viitor): bijuteriile tematice.
Cine n-ar purta așa ceva? Ok, pancreas leneș. Nu mai produci insulină? Uite cum te agăț eu de un lănțișor și te port la gât! ”Ești medicinistă?” ”Nu, sunt diabetică :)”
O dovadă de iubire pentru pancreasul meu. Pe care îl iubesc chiar dacă m-a lăsat la nevoie. O singură treabă avea de făcut: să producă insulină. A lăsat baltă totul și s-a dus undeva la plajă. Soarbe încetișor cocktail-uri și se mai dă din când în când cu cremă de protecție solară.
I-am preluat eu sarcinile de serviciu. Și mă achit de ele cum pot mai bine.
Și totuși rămân cu dilema: medalion din argint în formă de pancreas? Sau teste pentru glucometru pentru o lună-o lună jumate? Grea decizie...
Cine n-ar purta așa ceva? Ok, pancreas leneș. Nu mai produci insulină? Uite cum te agăț eu de un lănțișor și te port la gât! ”Ești medicinistă?” ”Nu, sunt diabetică :)”
O dovadă de iubire pentru pancreasul meu. Pe care îl iubesc chiar dacă m-a lăsat la nevoie. O singură treabă avea de făcut: să producă insulină. A lăsat baltă totul și s-a dus undeva la plajă. Soarbe încetișor cocktail-uri și se mai dă din când în când cu cremă de protecție solară.
I-am preluat eu sarcinile de serviciu. Și mă achit de ele cum pot mai bine.
Și totuși rămân cu dilema: medalion din argint în formă de pancreas? Sau teste pentru glucometru pentru o lună-o lună jumate? Grea decizie...
9.3.11
Evul mediu si...renasterea
Pana de curand, am ignorat cantarul. Nu cel din baie, cel din bucatarie. Dieta mea de diabetic nu exista. Mancam cand apucam, profitand de libertatea pe care credeam ca mi-o da Humalogul. Si ce apucam (nu stiam ce e acela indice glicemic). Dulciuri? Poate prea des si fara sa imi iau glicemia inainte si sa imi fac doza corespunzatoare. Mancare cantarita..."din ochi".
Din fericire acele "dark ages" s-au incheiat. Am ajuns in perioada "renasterii" si am scos din nou cantarul din sertar. Nu cantaresc "la gram", un fruct stiu inca sa-l aproximez din ochi, la fel o felie de paine standard, dar legume, paste, cartofi nu indraznesc sa masor "cu lingura".
Astazi insa, dupa o iesire cu fetele, asa de 8 martie, nu mi-am luat pranzul de acasa. Asa ca am comandat. Mancaruri pe care nu numai diabeticii, dar oricine tine la sanatatea sa, ar trebui sa le consume cat mai rar. Plus combinatia fatala de carbohidrati si proteine animale si lipide multe, care cresc glicemia, numai asa ca sa se distreze. Cantitate? Nu am nici cea mai vaga idee. Glicemia inainte de pranz? 205 (cafeaua cu lapte de dimineata) Asa ca am luat pen-ul, am setat 14 unitati si asta a fost. Matematica simpla: 6 unitati ar trebui sa ma aduca undeva la 120 mg/dl, restul de 8 ar trebui sa imi acopere pranzul. "Educated guess? Don't think so."
La 3 ore (deci nici la limita de o ora, cand, dupa ce am purtat un senzor timp de 3 zile am aflat ca glicemia mea e la maximul post-prandial, nici la limita de 2 ore cand actiunea Humalogului e maxima) dupa pranz...116 mg/dl. Am avut noroc. Scurta mea calatorie in timp inapoi in evul mediu a fost un succes.
1.3.11
Pacient rau
In ultimile saptamani am fost un pacient foarte rau. Si raceala a fost foarte rea. Febra, tuse, si ceea ce n-a mai vazut glucometrul meu de mult: glicemii de 400-500. Minunat. Toata munca mea de a-mi scadea hemoglobina glicozilata s-a dus naibii. Si printre siropuri de tuse si tone de antitermice, plus antibiotice, vitamine si ce se mai poate lua in astfel de cazuri, mi-am dat seama ca nu mi-am mai notat nici o glicemie. Zero jurnal de glicemii, zero jurnal de mancare. Zero sport. Somn? Extrem de putin, am avut o perioada stresanta. Pe langa jobul zilnic, mi-am luat si un part-time job: "florist" si designer de bijuterii la nunta cumnatului meu. Lots of fun, but also lots of stress :).
But hey, I have a feeling. Ca luna asta va fi una buna. In privinta diabetului si nu numai. Am programarea la diabetolog pe 21 martie. Am trei saptamani in care imi propun sa-mi tin jurnalul cum trebuie, si sa incerc sa compensez dezastrul facut de raceala. Si trebuie sa imi contactez medicul, sa aflu de evolutia dosarului meu pentru o pompa de insulina. Fingers crossed cum zice englezu'.
But hey, I have a feeling. Ca luna asta va fi una buna. In privinta diabetului si nu numai. Am programarea la diabetolog pe 21 martie. Am trei saptamani in care imi propun sa-mi tin jurnalul cum trebuie, si sa incerc sa compensez dezastrul facut de raceala. Si trebuie sa imi contactez medicul, sa aflu de evolutia dosarului meu pentru o pompa de insulina. Fingers crossed cum zice englezu'.
Subscribe to:
Posts (Atom)